Fanii Game Of Thrones așteaptă cu sufletul la gură sezonul final, care va avea premiera în aprilie 2019. Se anunță un final epic, lupte cum nu s-au mai văzut, iar producătorii au făcut public primul trailer. 

Fiecare bătălie, fiecare trădare, fiecare risc, fiecare luptă, fiecare sacrificiu și fiecare moarte au avut un scop. Totul #ForTheThrone - aceasta pare să fie deviza sezonului 8 din cel mai urmărit serial din ultimii ani. Primul teaser pentru sezonul 8 este un colaj cu cele mai tensionate momente din sezoanele precedente și, în același timp, un preview pentru marea bătălie care se anunță în final.

Producătorii i-au ”avertizat” pe fani că va avea loc o luptă cum nu s-a mai văzut până acum. Doar filmările pentru secvența cu pricina au durat 55 de nopți. Chiar dacă mai durează aproape o jumătate de an până vom afla deznodământul, așteptarea merită, mai ales dacă ești fan înfocat și ai văzut toate cele șapte sezoane de până acum. 

Uite la ce trebuie să te aștepți: