Nemulțumirile față de o nouă ordonanță din domeniul judiciar au scos mulți oameni în stradă care au protestat pentru modul în care se face reforma în justiție. În același timp și în același mod,  Ministerul Educației are in plan o propunere îndrăzneață pentru școli.

 

Proiectul susține că elevii au voie să copieze în limita a 100 de cuvinte și abia ce depășește acest prag poate intra sub incidența copiatului. Formal, dacă elevul se încadrează sub 100 de cuvinte copiate se consideră doar că s-a inspirat sau și-a făcut o idee și acesta nu va suporta nici o pedeapsă, lucrarea sa fiind valabilă pentru examinare.

 

Același lucru se aplică și în cazul eventualelor fițuici folosite de către elevi la examene sau teze. În caz că sunt prinși în flagrant cu fițuici, profesorul va stabili dacă s-a copiat mai mult de 100 de cuvinte sau dacă s-a depășit acel prag.

Ordonanța pe copiat a fost întâmpinată cu aplauze de mulți elevi care considerau că legislația pe această temă este învechită și trebuie să o aliniem cu noile standarde și să existe această cooperare la nivel de colegi de clasă în timpul examenelor, lucrărilor scrise sau teze în limita a 100 de cuvinte pentru că toată lumea merită să ia note de trecere fără să fie acuzat de copiat sau că a suflat.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.