Asociația de service-uri auto a publicat un bilanț în care prezintă cele mai întâlnite probleme tehnice pe diferite tipuri de autovehicule.

 

 Pentru mașinile folosite ca taxi, aproape toate cazurile înregistrate din service au fost pentru probleme grave la sistemul de claxonare, mașinile respective devenind neutilizabile de către șoferi. Mărturiile taximetriștilor sunt extrem de clare: "Fără claxon mașina e moartă, e ca și cum nu ar mai porni motorul. Nu avem cum să ne facem meseria fără să claxonăm", a declarat un taximetrist care a avut mașina în service.

 


 Pe locul doi ca defecțiune raportată după uzura la claxon este bord căzut. Există multe cazuri în care pe mașinile de taxi bordul cedează de la multitudinea de gadget-uri și aparate prinse sau agățate de el. "Am întâlnit chiar și un cuptor de microunde agățat de bord deasupra torpedoului pentru că șoferului îi plăcea să își facă singur popcorn, a afirmat reprezentantul unui service auto.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.