Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a aprobat proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituția României. Acesta prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soți, aşa cum este în prezent.
Mulți bărbați au lucruri mult mai importante de rezolvat şi clarificat decât Referendum-ul pentru redefinirea familiei în Constituție, ei trebuie să găsească o cale legală și oficială să iasă și în acest weekend cu băieții la o bere.

 

De fiecare dată, bărbații încep negocieri dure printre care și un Referendum în toată regulă prin care iubitele își dau acordul sau nu, în mod democratic, să iasă din uniunea conjugală și să devină independenți pentru câteva ore împreună cu alți reprezentanți care au reușit să treacă de referendum.

 

Ce revizuire constitutionala! Ce redefinirea familiei? Păi acest lucruri sunt banale și chiar fara miza. Cel mai greu este să ieși la o bere cu băieții, ăla e un referendum șoc, plin de emoții și consecințe de nedescris, a declarat un bărbat care tocmai a demarat un astfel de referendum cu iubita lui pentru a ieși din casă.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.