Astăzi, 21 iunie, sărbătorim Ziua Mondială a Somnului și cum cel mai mult se doarme în Parlament, totuși există și politicieni mai puțin norocoși. Parlamentarul român Ene Dorminte a recunoscut într-un interviu că suferă de o tulburare gravă a somnului. Domnul Dorminte nu poate dormi sau nici măcar ațipi în Parlamentul României, fiind chiar ținta glumelor colegilor lui care nu au nici cea mai mică problemă la acest capitol delicat printre parlamentari.

 

"Sunt blestemat, toți colegii fac mișto de mine, mă strigă pe holurile Parlamentului Moș Ene ca să mă persifleze. Alți colegi îmi tot fredonează din melodia lui Smiley, Insomnii, eu vara nu dorm de la Connect-R și multe alte astfel de glumite.


Sunt și unii colegi care, pur și simplu, mă evită considerând că boala aceasta a nesomnului, insomnie sau cum s-o numi este transmisibilă și se tem să nu ajungă și ei ca mine să nu mai poată să ațipească în ședințele plictisitoare din Parlament, ceea ce pentru ei ar fi crunt, cumplit, ne-a declarat domnul Ene.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.