Filmulețele cu pisicuțe drăgălașe sunt un succes garantat pe internet și poate acest lucru a contribuit, în mod subliminal, chiar la succesul trupei The Motans.

Motivul pentru care Denis, solistul trupei, a ales numele "The Motans" pentru trupa sa nu este unul oarecare. El a recunoscut în diferite interviuri are o legătură stransă cu pisicile și consideră că sunt unele dintre cele mai libere animale.


Internauții sunt înnebuniți după piesele trupei The Motans, dar sunt destul de nemulțumiți că nu apar pisicuțe haioase, pufosenii în videoclipurile motanilor, măcar un motănel pufos și drăgălaș ca o emblemă sau mascotă a trupei. "Piesele lor sunt superbe, pline de senzualitate și de romantism, dar ar fi bestial să apară și pisicuțe cute și funny care să completeze videoclipurile. Poate pe viitor va băga și pisicuțe în clipuri", a declarat o fană a trupei după ce ne-a arătat cam 24 de clipuri super tari cu pisicuțe jucăușe și buclucașe.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.