Îndragitul interpret de muzică ușoară, Paul Surugiu, cunoscut mai bine după numele de scenă Fuego, vrea o schimbare de 360 de grade în cariera sa muzicală.

 

Milioanele de fani ai lui Fuego sunt obișnuiți să fredoneze colindele cântate de el în fiecare iarnă, concertele lui din preajma Crăciunului fiind deja o tradiție. Totuși, Fuego a luat o decizie inedită și are planuri să lanseze un album nou care va contine hituri estivale, ceva neobișnuit pentru genul său de muzică.

 

Vine un moment în cariera oricărui artist când simte nevoia să se reinventeze, să vină cu ceva nou și m-am gândit că e timpul să scot piese de vară, de voie bună, de ascultat pe plajă, pe litoral, piese fresh. M-am inspirat din melodia pe care o știe toată România, Împodobește, mamă, bradul și o să lansez o variantă estivală, "Dă-mă, mamă, cu nămol". Mă voi gândi și la alte piese din repertoriul meu pe care să le dau o notă estivală, precum piesa "Șezlongul închiriat nu se vinde", "Toată lumea se bronzează!", Cazarea mea, o reeditare dupa superbul meu slagar "Chitara mea","O, ce vară minunată", E vremea bălăcelilor", ne-a declarat în premieră Fuego.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.