Codul galben de viscol și ninsoare emis pentru ziua de astăzi a reușit să unească toată presa care abia aștepta precipitațiile sub formă de ninsoare pentru a putea titra amenințător că a venit IADUL ALB!


 Prezentarea apocaliptică a stratului de 10 -15 centimetri de zăpadă a fost tratat de toată presa la unison prin titlul de referință IADUL ALB plus alte construcții hiperbolice gen imense căderi de zăpadă, viscol crâncen sau urmează cea mai grea iarnă din ultimii ani.

 


 Pentru a respecta adevărul meteorologic, vrem să calmăm românii și să le precizăm prognoza reală de astăzi:  ″În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineața zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheață”,

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.