Fântânile din Piața Unirii, care au fost reabilitate şi modernizate, se vor redeschide în 20 septembrie, printr-o reprezentație a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi cu un spectacol multimedia sub numele de Simfonia Apei.

 


 Aflându-ne în an centenar și culminând cu festivitățile organizate de Zilele Capitalei, Primăria București se întrece în a lansa cât mai multe evenimente care să ofere bucureștenilor și celor 11 turiști aflați în țară pentru această perioadă spectacole de neuitat, un adevărat regal artistic.

 

 Deschiderea evenimentelor pentru Zilele Bucureștiului a fost ales cum nu se poate mai prost, cu Simfonia Apei, fiind bine știut că mulți bucureșteni sunt certați cu apa și astfel va exista o mare reticență din partea lor să participe la un astfel de eveniment unde apa e din abundență și le poate crea o stare de indispoziție și nesiguranță. Primăria se gândește la o soluție pentru a mari numărul de participanți în caz că nu se vor strânge destui bucureșteni și anume să instaleze niște tunuri artificiale cu fum de mici care sigur vor aduna multă lume pofticioasă.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.