Ne aflăm în primele zile ale anului 2019 și ne-am gândit să facem câteva previziuni pentru acest an în care tocmai am intrat, previziuni la nivel artistic. Astfel, vom încerca să anticipăm ce schimbări vor avea loc în acest an pe scena muzicală românească.

 


Evident, tot anul 2019 va fi plin de surprize, de lansări de noi piese, unele hit, altele nu prea atât de hit, vor fi colaborări de senzație sau schimbări de 360 de grade pe plan artistic ale unor cântăreți si multe alte noutăti. Iată previziunile noastre pentru anul 2019, mai mult sau mai puțin realistice:


1.Delia nu se dezminte nici anul acesta și va schimba culoarea părului de cel puțin 8 sau 9 ori, iar la nivel muzical va mai lansa cel putin 14 hituri care vor rupe topurile. In restul timpului, va fi in vacante exotice!

2.Nu este nicio surpriza, dar Antonia va fi la fel de frumoasa si in 2019.

3.Există șanse de 0,01 șanse ca anul acesta Smiley să se tundă. Sunt șanse mici, dar sunt! Doamne Ajută!

4.Alex Velea probabil are deja programare la salonul de tatuaje si la sala de forta pentru tot anul acesta. Respect!

5.Andra sigur mai lanseaza un super hit si dupa noile zvonuri chiar si un nou copil.

6.Băieții de la Carla's Dreams sunt în studioul de înregistrări și până la sfârșitul lunii ianuare vor lansa încă vreo 12 hituri plus vreo 13 colaborări cu alți cântăreți români sau poate chiar artiști internaționali.

7.Lino Golden e increzator in noul an si sigur va lansa o noua piesa trap de senzatie si poate isi va lua o Panamera.

8.B.U.G Mafia, dupa cum ne-au obisnuit vor veni si anul acest cu un super hit care va fi fredonat de toata Romania. Suntem curiosi daca vor avea o colaborare fix cu cei de la Carla's Dreams.

9.HATZ, Gionule! Nu vrem să ne hazardăm în predicții exagerate, dar e foarte posibil ca Dorian Popa sa scape de sindromul HATZ si sa inventeze un nou apelativ.

10.După ce a scos piese în română, arabă, spaniolă, engleză, moldovenească, anul acesta Inna va lansa și o piesă în maghiară sau romanes.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.