Vești bune pentru cei aproape 700 000 de români care circulă zilnic cu metroul! Greva generală anunțată de sindicaliști a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată.

 


 Sindicaliștii au precizat ulterior și că Tribunalul București a respins cererea că următoarele acțiuni de grevă să fie oprite în baza nelegalitătii grevei de avertisment, astfel că greva generală este legală. De asemenea, sindicaliștii spun că sunt dispuși la negocieri, dar asteaptă să afle cine va fi noul mininstru al Transporturilor.

 


 
 Angajații de la metrou sunt dispuși la negocieri cu statul român și pot renunța la cererea de mărire a salariilor cu peste 40 %, dar vor, în schimb, plata în lingouri de aur sau acțiuni din firme cotate la bursă ori un procent consistent din PIB-ul României plus concedii plătite integral în destinații exotice și reduceri de 50% la SUV-uri de lux.


  Cum perspectiva unei greve generale este un coșmar pentru autoritățile din Capitală, cel mai probabil toate cererile angajaților Metrorex vor fi respectate.

 

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.